O ciorbă bună
14 12 2007
Probabil că nu suntem făcuţi să ştim ce este fericirea. Când zicem că am prins-o, după ce am deschis pumnii nu vedem decât urme palide, ca acelea pe care le lasă aripile fluturilor. Au fost filozofi care au căutat fericirea. N-au aflat-o. Cei mai norocoşi au lăsat opere … pentru viitor.
Cu cât cauţi fericirea mai mult cu atât te îndepărtezi de ea. Cercetătorii specialişti în anatomia reproducerii, spun că peste 60 dintre femei nu se pot bucura de orgasm. Ei au ajuns la concluzia că 85% dintre ele nu au avut orgasm pentru că nu ştiu ce este acela. Prejudecăţile lor le-au ţinut departe de ceea ce este cu adevărat un orgasm, spun medicii specialişti. De cele mai multe ori femeile în cauză aveau o idee greşită despre orgasm …
Oare, în cazul fericirii oamenilor prejudecăţile, falsele păreri, logica lui “eu ştiu sigur că …”, ignoranţa, să ne ţină departe de fericire?!
Dacă suntem fericiţi şi nu ştim?! Dacă ne omorâm satisfacţia vieţii lăsându-ne să obosim în urma la atâta alergat după cai înaripaţi? Dar ştim ce este supărarea? Ohoo, sigur că da. Suntem supăraţi atunci când lucrurile nu ne ies aşa cum am dori. Suntem necăjiţi dacă plouă, suntem îngrijoraţi dacă e secetă, ne supărăm că prietenii au ieşit fără noi la o bere, ne mâhnim că am pierdut 50000, ne enervează că a trebuit să stăm la coadă la poştă, ne supărăm că am fost bârfiţi, ne deranjează dacă n-am fost apreciaţi la valoarea pe care credem că o avem … De fapt, o serie de nimicuri apar în fiecare zi să ne amărască viaţa.
Dar ştim ce este fericirea. Păi … nu ştim. Dar noi ştim că sunt şi lucruri care ne fac să ne simţim bine: ne-a bucurat prima bicicletă pe care am primit-o de la părinţi, mâncam cu gura plină plăcinta de dovleac pe care o făcea bunica, am ameţit de plăcere la primul sărut, am tresărit la atingerea unui sân, am plâns de bucurie când ni s-a născut primul copil, concediul în care am adunat melci şi am alergat dimineaţa pe plajă ni-l aducem aminte cu infinită plăcere - simţi în nări briza mării, o baie caldă după o zi grea sau un duş rece după canicula verii în care ai cules muşeţel, ciorba aceea minunată pe care ai găsit-o într-o miercuri pe masă, vinul pe care l-ai băut în parc, adu-ţi aminte cum te-ai simţit când ai urcat la crucea de pe Caraiman. Ei bine, asta e fericirea.
[...] Locurile mele speciale (5 din 2472) Posted februarie 28, 2008 ________________________________________________________ Motanes vă recomandă să citiţi şi: O ciorbă bună [...]
Minunată descriere. Mă regasesc… E foarte adevărat că micile bucurii, clipele pe care ni le amintim cu plăcere, momentele în care dorinţele ni s-au împlinit, toate strânse în pumn sau poate doar în căuşul palmei însumează fericirea. Şi dacă mă gândesc bine sunt cam fericită azi
Cu toate astea… am o dilemă: nu-mi amintesc sigur dacă “mâncam cu gura plină plăcinta de dovleac pe care o făcea bunica”…
Un francez mort de mult a spus că:”E bine să râzi înainte de a fi fericit de frică să nu mori fără a fi râs”. Aşa că eu vă doresc să râdeţi mereu din motiv de fericire…
Şi cer scuze dacă ţi-am umplut blogul cu comentarii poate neavenite…
Dar m-au stimulat temele propuse şi am avut chef şi timp să scriu… Asta e! De acord că fericirea stă în lucrurile mărunte pe care nu le băgăm în seamă decât atunci când ne lipsesc…Atunci ne dăm seama ce fericiţi am fost odată şi ce gust bun aveau roşiile şi caisele pe vremuri înainte ca toate soiurile să devină fade ca să poată fi rezistente şi să dea recolte mari. Chiar, mai ştie cineva ce gust avea o roşie luată din grădina bunicilor şi mîncată aşa ca un măr…pe vremea cînd erau roşii de roşii şi pământul era îngrăşat cu gunoi de grajd din grajdul propriu al bunicilor… Acum o să ziceţi că nu vă mai bine să mâncaţi dacă ştiţi ce se punea în pământ ca roţiile să fie gustoase…