Mănăstirea Dervent - locul unde te întâlneşti cu bunătatea lui Dumnezeu

 În secolul I, după Hristos, în Dobrogea a provăduit crestinismul Sfântul Apostol Andrei, care a vietuit un timp în pestera de lângă localitatea Ion Corvin, ea fiind numită în popor drept Pestera Sfântului Apostol Andrei”.
Situată la aproximativ 25 de kilometri de Călărasi, Mănăstirea Dervent este văzută, si acum - în epoca internetului, ca o minune lăsată de Dumnezeu pe dealurile dinspre Constanta.

Am plecat din Călărasi, pe la 9 dimineata… Trecerea peste Dunăre,cu bacul de la Chiciu, a fost o plăcere.
Odată ajuns pe malul celălalt, am căutat şoseaua spre Ostrov, am trecut dincolo… şi am ajuns la Mănăstirea Dervent. Eram curios să văd crucea despre care se spune că ar creşte din pământ.

În faţa Mănăstirii erau parcate autoturisme din toată ţara, semn că vestea Mănăstirii de la Dervent s-a dus departe. O curte deosebit de frumoasă şi de bine întreţinută, multe plante, flori, copaci şi arbuşti feluriţi.

În Biserica plină de credincioşi, preoţii slujesc întru Slava Lui Dumnezeu. În stânga Bisericii, am mers să vedem crucea făcătoare de minuni. Sunt mai multe mărturii care vorbesc despre darul tămăduitor pe care l-a dovedit Sfânta Cruce de la Dervent. Cei care cred, se roagă şi ating crucea miraculoasă, sunt vindecaţi de boli. Pe o cărare însoţită de nuci bătrâni ajung la Izvorul Tămăduirii. După cum anunţă şi numele, apa de aici are proprietăţi miraculoase, izvorul aducând binecuvântări celor bolnavi încă de pe vremea împăratului Leon cel Mare (457-474).

Curios, am intrat pe uşa unei clădiri situate în stânga Bisericii. Era sala de mese. Un călugăr m-a poftit să servesc masa. La început, m-am gândit să nu stau, dar un miros îmbietor m-a forţat să intru. Am servit ciorbă de peşte şi pilaf din orez cu ciuperci. Mâncarea era din belşug şi am fost servit cu amabilitate. O femeie dintr-un grup mi-a povestit că era de trei zile la Mănăstirea Dervent şi mai stătea o zi. L-am întrebat pe călugăr cât costă masa. Mi-a spus că nu costă nimic. Nu ne-a venit să credem, “Cuma adică nimic?!” Am insistat că trebuie să răsplătesc şi eu, în vreun fel, buna primire. Călugărul mi-a spus că dacă vreau să-mi arătă în vreun fel recunoştinta, atunci să las cât voi dori în cutia din Biserică.

Tot în sala de mese, l-am cunoscut pe Mateiaş, un pui de căprioară blând, care se plimba printre picioarele vizitatorilor.