Citeşti şi zâmbeşti

La 27 octombrie 1887 s-a născut în târguşorul Suliţa, Isac Lazarovici, acela ce mai târziu avea să devină poetul umorist, Ion Pribeagu.

            Din fragedă tinereţe, fascinat de meşteşugul poeziei, posedând talent din belşug, înzestrat cu o extraordinară putere de muncă, reuşea întotdeauna să înveselească pentru câteva clipe pe cei care îl citeau.  Citiţi şi dacă vă place vă mai dau.

 

COCOŞELUL

S-a-nsurat boierul, Fica
Moşier din  Drăgăşani,
Cu o fată tinerică,
De vreo douăzeci de ani.

După ce-au trecut prin vraja
Dulce-a lunilor de miere,
Petrecute-n seri de doruri
Voluptate şi plăcere,

Fica şi-a luat soţia
Să-i arate, cum vă spun
Moara, vitele, moşia,
Tot ce are el mai bun.

Cum ajunseră la grajduri
Unde caii se adăpă,
Tocma-atuncea armăsarul
Făcea dragoste c-o iapă.

Mai spre deal, un taur tânăr
Şi-a găsit şi el de joacă,
Şi se înfigea  - prosaic -
într-o dolofană vacă.

Şi spre vale-n iarba verde
Având martoră o ieduţă,
Ţapul îşi vedea de treabă
Cu o gingaşă căpriţă.

Pî`n şi câinii de la curte
Zambilica şi Grivei,
Cam întorşi, unul spre altul
Făceau dragoste şi ei.

Şi-ngrozită de ce vede
Ea îi spuse ruşinoasă:
- E dezgustător aicea,
Tot mai bine e acasă!

Când să urce pe verandă
Au văzut ca-ntr-un pastel,
Cum o gainuşe tandră
Zbenguia cu-n cocoşel.

Ciripeau voioşi şi sprinteni
Săltăreţi pe tot melegul,
Şi se tot pupau in ciocuri
Că-ţi era mai mare dragul.

- Uite, ăştia-mi plac îi spuse,
Ea cu glasul îngeresc,
Uite, ce frumos se joacă
Şi ce splendid se iubesc!

- Da? îţi place-ntreabă Fica?
Bine puico mă supui!
L-a chemat la el degrabă
Pe Bogdan, vătaful lui.

- Uite, dragă vătăşele
De-azi încolo ce-ai să faci:
Priponeşti, toţi armăsarii,
Pui oprelişte la vaci,

Îngrădeşti căpriţe, iepe,
Şi-orice fel de mamifere,
Ca să n-aibă cu masculii
Nici un fel de-apropiere.

Nu vreau, scumpa-mi nevestică
Cum e inocenta ea,
Şi timidă şi subtilă,
Să mai văd aşa ceva!

Nimeni nu mai are voie,
Ca să-şi facă aicea felul,
Fiindc-aicea-n curte iubeşte
Numai eu şi cocoşelul!

Ordinul e sfânt! Şi nimeni
Nu crâcneşte un cuvânt,
Dac-a poruncit boierul
Gata! Ordinul e sfânt.

Da-ntr-o noapte violentă
Când nici nu s-a aşteptat,
A intrat Bogdan - vătaful-
Foarte emoţionat.

E cam galben şi ciudate-s
Ale lui căutături,
-Coane Fica, coane Fica,
A intrat scroafa-n călduri.

-Ce ne facem? mai întreabă
Plin de spaima vătăşelul,
Cine potoleşte scroafa:
Dumneata sau cocoşelul?