Pechetta e liberă!
23 02 2008
“mă scuzaţi… dar mă retrag!
am zis că aşa e frumos, să salut la plecare! e mult de scris, există chiar un nătărău care mă supără zilnic, mi-am neglijat prietenii, n-am mai avut timp de film, de teatru, de dragoste, de cine romantice… aşa că - am decis (într-o seară de joi) să mă retrag! cuminte…”
Aşa scria pechetta, pe 8 februarie. Am simţit că va urma asta. M-a liniştit şi mi-a spus că n-am înţeles eu bine. Cică era vorba doar de concediul ei la Roma.S-a întors de la Roma, ne-a arătat o poză de la fontana di trevi ca să ne liniştească pe toţi că s-a întors. Apoi, astăzi, şi-a şters blogul. I-a dat delete.
Acum, pechetta e liberă. Are timp mai mult pentru citit, pentru teatru, iubit, făcut sarmale sau pârjoale…nu ştiu. Probabil că se simte liberă. Nu se mai simte obligată de atenţia pe care trebuia s-o acorde deja sutelor de prieteni virtuali.
Dă-l dracu’, e doar un blog. Nici al meu nu are mai mult de câteva luni. Cum ne-am obişnuit să nu putem trăi fără telefon mobil, aşa şi viaţa unora dintre noi fuge de sigurătate, caută plăcute însoţiri într-o altă lume. Virtuală. Virtuală dar nu mai puţin lipsită de emoţii cum m-aş fi aşteptat până acum ceva vreme.
Nu vreau să devin patetic şi să spun că sunt un pic trist. Nu e chiar o ocazie. Este doar un moment în care mă gândesc cât de mult s-a schimbat viaţa noastră în ultimul timp. Şi mai mă gâdesc la cât de greu e să menţinem un echilibru. Cine suntem noi? Şi de fapt cât de mult suntem ceea ce văd alţii din noi?
hm… si tu poti fi tru!
si pe mine m-a intristat putin, desi ma prevenise cam acum o luna, o luna si un pic, ca o sa faca asta. dar cand am vazut pozele de la Fontana am zis ca o mai tine asa un pic. dar de ce sa-i dai pechetzico delete?! macar articolele mai vechi sa ne fi lasat sa le citim… in plus, eu nu cred ca asta e solutia. adica in momentul in care partea virtuala ajunge sa iti acapareze viata, ai o problema. e nevoie de un echilibru. cauti doza potrivita. dar sa ii dai delete….
Îmi pare rău că s-a retras Pecheta. Mie însămi îmi vine să fac astfel de lucruri drastice, când îmi recunosc dependenţa de blog. Probabil că am s-o fac şi eu într-o bună zi. Dar atunci am să vă rog pe toţi să-mi scrieţi pe email ce mai faceţi că o să-mi fie dor de voi!
În altă ordine de idei, ori poate în aceeaşi, videoclipul acesta e un omagiu la adresa Pechetei, a Ritei Hayworth, a Gildei sau a…Innuendei? Că, obişnuită cum sunt să citesc printre rânduri, m-am trezit confuză. Brusc.
ce-aveti fratilor de va anuntati toti retragerea?!?! ca ma si enervez acum! pai si eu cu cine ma mai joc?!?! oameni fara suflet…
clipul e unul dintre preferatele pechettei. ca sa primesti si tu unu, trebuie sa dai delete blogului. ia sa te vad!
Sunt momente in viata, cand iti este atat de drag cineva, incat iti vine sa il scoti din visele tale si sa-l imbratiesezi cu adevarat…
N-o stiu pe distinsa. Cred insa ca si ea a simtit lucrul asta la un moment dat…
Se va regasi intr-o zi pe aceeasi conexiune: conexiunea cu voi de dincolo de monitor.
M. stai liniştită, am tot blogul pechettei salvat. L-am recuperat după ce am văzut că l-a şters. Dacă cineva vrea să citească ceva anume, să-mi spună. Am şi toate pozele care au fost publicate pe blog.
Pechetta, dacă te răzgândeşti vreodată să ştii că nimic nu e pierdut, e pus la păstrare pt. momentul în care vei vrea să te întorci.
M., it’s not fair, girl! Adică dacă vreau şi eu dedicaţie şi Motanes aka “tâmpitul meu favorit” se simte…nu am voie? Trebuie să sacrific blogul? Acum, când m-a apucat cheful de scris? No way!
dragul meu motanes, cum ştii tu să alegi vorbele ca să-i emoţionezi pe oameni! (ei, da! mi se mai intâmplă şi mie…
cum naiba ai recuperat totul? ce ţi-e şi cu tehica asta… aaaaaaaaaaaaaaaaa! piei tentatie, piei! poate într-o zi, mă voi reinventa!, vorba unui bloger drag mie! :))
multumesc tutoror prietenilor virtuali! gata, că mă apucă vaicareala si nu e bine!
dovada ca-s emotionata - greselile!
Leave Pecheta alooone!!!
Am intrat si eu in randul celor far’ de blog. Da’s pe aproape.
Eu cred că e virus. Văd că s-a îmbolnăvit şi Kolonelul. El, mai precaut şi l-a parolat. Ce-aveţi frate?! Gata, nu mai e la modă blogul?! V-aţi plictisit?! Asta cu timpul…. nu ştiu. Nu vă pune nimeni să scrieţi câte 5 posturi pe zi… Nu vă judec. Îmi pare rău doar că am pierdut nişte prieteni de blog. Sigur, nu-i asta totul…
Eu nu dispar, sunt pe aproape, like i said. Si asta tocmai datorita prietenilor de blog.
Kolo, mi-ai dat emoţii azi, ştii, da?
pisicot
pfff… hai ca ne gandim noi si o scoatem cumva la capat. femei suntem! si stim doar ca femeile se pricep mereu sa scoata din gurile/tastaurile barbatilor exact ceea ce vor sa auda. tu doar sa zici cand ai chef sa primesti declaratia!
In sfarsit aflu si eu ce s-a intamplat. Citeam blogul Ionelei si imi pare rau pentru decizia ei, dar ii urez succes in toate activitatile ei - facut sarmale, parjoale sau ce-o mai face
Oricum, mare pacat…