Kilometrul 33

… şi merg mai departe.

Puiul care a călcat în picioare două pisici

Lume, lume, veniţi să vedeţi ce n-aţi mai văzut! Incredibil! Puiul de găină care a călcat în picioare două pisici. Poftiţi să priviţi felinele încremenite de spaimă. Uluitoooor!

Pozele au fost făcute astăzi de Motanes (adică de mine - trebuie să rezolv cumva cu dedublarea asta a personalităţii).

Deci, azi am fost la ţară, la tata, unde m-am jucat cu pisicile, cu puişorii şi cu iepuraşul.  Dacă nu m-aş fi grăbit să mă întorc să vă arăt incredibilul număr de pisici cu pui, poate că aş fi stat să văd cum e să adormi în timp ce bătrânii caişi se încăpăţânau să-mi spună că mă cunosc de undeva…

De ce nu mi-e frig…?

Nu înţeleg ceva. Îmi scapă…

Îmi aduc aminte că mi-a fost frig o dată sau de mai multe ori când am făcut baie. Mi-a fost frig la şcoală, în clasă. Mi-a fost frig când am dormit, două săptămâni,  în cortul din armată. Mi-a fost frig, odată,  când am făcut dragoaste cu N. Mi-a fost frig când am mâncat sub cireşul de lângă stâlpul de înaltă tensiune…

Niciodată nu-mi amintesc să-mi fi fost frig la frizer.

(Din ciclul “Fracturi de creier”)

8 kestii despre Motanes

Am primit o leapşă de la Pisicot. În care cică să spun 8 chestii despre mine. Poftiţi, nu vă descălţaţi!

1. În adolescenţă jucam ruleta rusească într-un fel propriu: goneam cu bicicleta pe o stradă care se intersecta cu mai multe drumuri cu prioritate. N-am pierdut niciodată. 
2. Luna asta e ziua mea
3. Am fost cerut în căsătorie, dar nu m-am însurat cu acea femeie
4. Îmi place salata de vinete
5. Dacă aş fi fost femeie, tot femeile mi-ar fi plăcut
6. Îmi place să şofez sute de kilometri. Multe sute…
7. În clasa a XII-a mi-am ameninţat profesorul de biologie. A înţeles de vorbă bună, până la urmă
8. Am recitat şi compus poezii cu Ceauşescu-PCR, în clasele primare.

• Leapşa o dau mai departe la Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Buburuza75

Mi-am dat demisia

Astăzi mi-a dat demisia din postul pe care-l ocupam de vreun an şi două luni. Am avut misiunea de a consilia (pe probleme de imagine, comunicare şi relaţii publice) un demnitar din administraţia publică. Apropierea campaniei electorale a făcut ca mandatul meu să se încheie aici, pentru că nu m-a interesat implicarea într-un asemenea domeniu. Deocamdată.

Mă bucur că acum (de fapt începând cu 1 aprilie) voi avea timp mai mult pentru a mă dedica dezvoltării unui proiect media pe care l-am iniţiat în decembrie 2006 şi care slavă Domnului şi har mie & partenerului meu s-a „mişcat” binişor.

Îi înţeleg şi pe amicii şi prietenii mei care nu m-au încurajat şi felicitat cu această ocazie. Ei zic că ar mai fi trebuit să stau ca să mai „fac nişte bani”. Au dreptate şi ei. Dar eu sunt altfel.

Aşteptare

In care veti afla ceva mai multe despre Papelca, dar asta nu-i nimic…

Mi-a aduc aminte că era întuneric. Mama ţinea în mână un felinar, afară Papelca scâncea în lanţ, vecinul Vasilică striga la tata.
„Lăsaţi doamnă că luăm noi copilul” am auzit o voce. Omul îmbrăcat în militar mi-a zis şi mie ceva dar n-am înţeles. Mă uitam după tata. Era multă lume…Am strigat-o pe Papelca. Militarul m-a dat din braţele lui la un alt militar… într-o maşină mare, ca aia din film…

Tanti Ana plângea, nea Moraru ieşise cu televizorul afară. Nu ştiu unde se ducea cu el…că ploua. Azi dimineaţă mi-a zis mama

Autodenunţ

Recunosc. Eu l-am ascuns pe motanul Pavel în cuşca iepurilor. Aşa este. Arcada mi-am spart-o când m-am grăbit să fur Marianei miejii de nucă. Eu am pus râme în tocana Lilicăi şi tot eu am vrut să-i spânzur pisoiul, babei Aglaia. Dar era urât şi mânca, l-am văzut eu, coji de cartofi.

În şcoala primară vroiam să mă fac director, apoi preot…ba nu, doctor…ba miliţian. Am vrut să devin cofetar-bucătar, mi-a plăcut să dau formă baghetelor din ipsos, am înrămat tablouri, am făcut forme de plastic la presa lui George, am fost calfă de zidar, l-am ascultat pe bătrânul pictor Paştină când m-a îndreptat spre facultatea de jurnalism. Mărturisesc că am renunţat la facultatea de jurnalism dar am rămas truditor la ziare. De 14 ani.

Cronofagi şi pierderi de timp

Înnebunesc când mă întâlnesc cu câte un specimen din acela de-mi mănâncă timp la greu. Când am eu treabă mai multă şi se găseşte careva să-mi explice, cu mii de amănunte, ceva care nu mă interesează. Dacă mai pune şi mâna pe mine ca şi cum mi-ar fi ghicit intenţia că vreau să o iau la sănătoasa… e orgasm total. Pe invers.

Cu siguranţă trebuie să învăţ să i-o tai omului şi să scap din ghearele cronofagului. Băăăăăă!!! Tu n-ai treabă?! Du-te, mă, şi fă ceva nobil pentru societate, sau ascunde-te ca să-ţi ducem lipsa!

O zi grea

Ieri am avut o zi grea, dar de azi miroase a week-end. Poate azi îmi fac timp să scriu ceva pentru revistă. Greu de crezut, nu?! Dar motanes e corespondent la o revistă de cultură. Draq m-a pus…

… iar pe acest blog vreau să scriu despre:

• Ba eu dau şapagă!
• Cronofagi şi pierderi de timp
• Spaţiul intim - Ia distanţă!

Ah, femeie

În aşteptarea lui 8 Martie…

Daca n-aş fi bărbat aş vrea sa fiu neapărat nisipul pe care calci. Aş vrea să fiu apa care-ţi mângâie coapsele, soarele care-ţi încălzeşte pieptul.

Nu mi-ar rămâne decât să fiu petale, din floare de cais, care să-ţi cadă pe buze…Nu aş avea încotro şi aş fi vântul care să te înfioare. În fluturi m-aş întrupa

Sănătos: mici, muştar, cartofi prăjiţi, bere

După ce am muncit în ultimele 20 de ore ca apucatul am zis: Ies în oraş, mănânc ceva uşor… o salată, beau 2 beri şi mă culc.

Aşa am făcut: 4 mici, cartofi prăjiţi, muştar. Într-o privinţă tot m-am ţinut de cuvânt: am băut două beri. De culcat… mai sunt 12 min până la 2:00. Se apropie dimineaţa…

Motanes pe bookblog.ro

Peste 700 de recenzii de carte-campania “O carte pentru fiecare copil”-intalnirile Schimb de Carti-cel mai bun blog de cultura la RoBlogFest-peste 30.000 de vizitatori pe luna. bookblog.ro

Blogul cultural, specializat în promovarea cărţii şi încurajarea lecturii, a preluat (după ce au cerut permisiunea) de la Motanes postul “Cartea…”. Evident că sunt onorat de însemnarea pe care bookblog a preluat-o pe site-ul propriu.

Nu mă voi transforma în blog de cultură, chiar dacă mai “derapez” şi eu câteodată.  Rămân acelaşi, preocupat de lumeşti plăceri. Le mulţumesc de încredere celor de la bookblog

Vem vet

Psihologie inversă sau nu… Eu vă zic să nu mergeţi mai departe dacă nu vă interesează nişte muzică bună, necomercială.

Blogul lui Motanes

 În atenţia celor interesaţi

Nu mă interesează traficul. Postez ce vreau aici pentru că aşa vreau. Nu există alte motive. Nu am publicitate pe blog, deci nu am de ce să atrag cititori cu orice preţ.

Acest blog este jurnalul, televiziunea şi ziarul meu. Aşa… haotic. Ca mine. Deci e viu. Nu e corporate. Blogul nu este făcut nici pt. preamărirea personală, altfel mi-aş fi dat numele şi identitatea socio-profesională pe faţă pentru propia-mi ascensiune. Unii dintre cititorii mei mă ştiu, alţii mă îndrăgesc poate tocmai pentru că nu mă cunosc. Blogul ăsta este tot ce vreau eu când vreau. Şi o să fie mai mult de atât. Sau mai puţin.

Asta-i toată vrăjeala cu blogul lui motanes.

Amintiri

Am avut ceva de făcut în casa unde am copilărit. Am intrat în apartamentul în care am trăit 20 de ani.Pe holul blocului, era acelaşi miros de acum 15-20 de ani. Probabil că dna Buterez a gătit din nou varză cu ciolan. Mirosea în tot cartierul.

Am intrat în apartamentul care  mi-a fost turn de fildeş atâţia ani. Acum are geamuri termopan. Pereţii sunt, însă, aceeaşi. I-am simţit la fel de calzi. Aici s-au întâmplat mare parte din cele mai importante lucruri din viaţa mea.

Aici l-am citit prima dată pe Cioran… de fapt aici am citit cele mai multe cărţi din viaţa mea. Am căutat cu privirea fotoliul încăpător în care citeam până dimineaţa. Pe speteaza sa erau mereu 4-5 cărţi. Aşa citeam. 3-4 cărţi în paralel, ca să nu abandonez lectura din pricina vreunui pasaj mai plictisitor. Am aflat că lectura e ca viaţa. N-ai voie să fugi când totul ţi se pare doar rutină. Schimbările de situaţie apar când nici nu te aştepţi. Cel care abandonează e privat de multe surprize plăcute.

L-am văzut în fotoliu pe acel adolescent. Avea o carte lângă el. Una era căzută jos. Stătea ghemuit. Adormise.

Am închis încet uşa, după mine. N-am vrut să-l trezesc.
__________________________________________________________
Motanes vă recomandă să citiţi şi: Fericire dintr-o rană deschisă

E ziua Ei !

Sunt în afara ariei de acoperire. Mă întorc luni noapte sau marţi. E Ziua Ei. La Mulţi Ani!

P.S. Prieteni, o să-mi lipsiţi, dar vorbim din nou de marţi, încolo. Să scrieţi mult că vin cu chef de citit. Hai pa!

Nevoia de spovedanie / Veniţi de luaţi motanes

Pentru că n-am mai fost de vreo 7 ani la o spovedanie şi nici nu mai mă duc… aş cam simţi nevoia să spun câteva chestii despre mine. Luaţi 10 bucăţi din mine:

1. Mă enervează oamenii care atunci când vorbesc cu mine mă ating ca să fie mai convingători. Simt o repulsie fizică. Toate celulele se răscoală în mine, mi se face rău…

2. Peste 14 ani voi fi de o seamă cu mama mea. Doare de acum…

3. Am avut zona zoster. Şi mi-a trecut. Total.

4. Îmi plac napolitanele cu lapte. (În general, laptele îmi face rău!)

5. Mi-am luat CD-uri cu Richard Clayderman pt. ascultat (exclusiv) în maşină ca să mă calmez în trafic. [Îmi vine câteodată să mă au jos la câte unul. Când văd că e femeie zâmbesc îngăduitor :)  ]

6. N-am nimic cu homosexualii iar lesbienele chiar îmi plac.

7. Îmi plac două “adevăruri” care se bat cap în cap: a) Câştigul apare înaintea muncii doar în dicţionare; b) Dacă munceşti, bani când mai câştigi?!

8. Două filme care mi-au plăcut foarte mult: Pact cu Diavolul (Keanu Reeves şi Al Pacino) ; Neînvinsă-i dragostea (Valentin uritescu şi mai mulţi…)

9. Îmi plac oamenii. Sunt fan al oamenilor. [Mă gândesc să-mi schimb atitudinea pt. că văd că eu îi iubesc iar ei îmi distrug Planeta...]

10. Mi-am dat seama că adevărul absolut nu este bun. Adevărul este rece, doar sentimentele contează. (Da, mă… Sentimentele. Acest factor subiectiv care trasează realitatea noastră) În sprijinul acestei idei citeşte ce am scris pe tema asta.

BONUS: Îmi place rău piesa asta. Dar ascult şi asta.

Ce caută unii la mine

… la mine pe blog. Uite cum ajung unii la motanes pe blog. Căutând pe google diverse chestii. De exemplu:

veveritele sinucigase – au fost interzise, dar avem câteva
pisica mea a mancat samburi de masline – nasol moment, da’ trece
accidente stupide cu femei gravide – stupide sunt căutările tale
puterea de a renunta – lasă-te, pur şi simplu
poze cu avioane – avem, dar miki are şi mai multe
motanes – eu sunt
cosciuge – am avut, nu ştiucând mai aducem
femeie singura – Laura Andreşan
sanii laurei andresan - unul e bolnav, caută altceva
fraza – da, are mai multe propoziţii
arta foto – nu-i pt. oricine
da frate – da, frate, iţ greitis (da’ la ce-ţi folosesşte?!)
femei sa faca strips – da’ mai bine să facă crispy strips
o viata perfecta -  şi eu o caut
studiu bere – s-au făcut mai multe
cosciuge poze – mă, ce-ai?!!
motanes wordpress – da.  Aici e
poze pentru căsnicie fericită – nu merge cu d’astea
poze clatite – eu le prefer în farfurie
pechetta - nu e la mine. pechetta e aici

Portocale cu piper

Dă drumul la muzică şi citeşte. Aşa… 

Uite aşa. Că vreu şi că nu pot. Să-mi scot glontele din picior cu cuţitul cu care am curăţat mere pentru bunica. Apoi să alerg până la cel mai mare magazin din oraşul fără nume şi să-mi cumpăr cravată.

Mă duc apoi la băcănie să-mi las rând. Încă n-au adus pisicuţe mici sărate. Ştiţi de care. Din acelea mici, cu blăniţă portocalie (mă rog… blond-roşcate), tărcate.  Ultima dată se dădeau la şir, ca peştele uscat.

Apoi fac un duş fierbine, foarte bine…. Da. Şi pe post de gel de duş să folosesc şamponul Klorane - da mă, dăla fine, limp hair, ce dracu’.

Da, mamă, ştii că nu o să mori, dar când se va întâmpla o să-mi dai şi mie un semn de viaţă. Da băi… mecanic-şef, viaţă. Ce viaţă bă, că vorbeam de moarte… da uite aşa asuntem noi ai dracu’. Vă deranjez, doamnă? Şi pe mine mă împing din faţă. Să dea câte unul să ajungă la toată lumea.

Am visat că ştiu să mor. Ştiu pe dracu’. Am aflat doar cum e să stai întins, aproape de iarbă, să vezi marcajele de pe şosea de foarte aproape. Al dracu’ de aproape. Fiarele contorsionate (notaţi cuvinte băăăă!) stau în şanţ cu vopseaua sărită de pe ele, dar nu mă îngrijorez. Nu e vorba de Casco. De fapt nici nu ştiu dacă e maşina mea.  Simt gust de fier în gură. Mi se face… Nu ştiu…somn…mă fac mic…marcajele sunt linii albe, una, două, trei… pe timp de ceaţă se văd mai puţine.

Ghiozdanul e albastru, scufiţa roşie e galbenă, lupul nu apare în schemă. Ăla magazin, la nea’ Costică. Să mor eu, dacă aveam bani aş fi cumpărat toate plăriile din magazin. Lângă… e bufetul. Are Pepsi. Miroase mişto. Podeaua este din duşumea, Mitică o dă cu motorină… al dracu’ se ascunde, că eu nu l-am văzut niciodată.

La nea’ Costică are şi o bicicletă neagră sau roşie nu ştiu… are pedalele montate invers, cred că d’aia n-a reuşit să o vândă până acum. O chestie tâmpită ca şi cum ai mânca portocale cu piper… Avea şi orez. Zahăr, ulei, bombonae lipicioase, chestii d’alea care se pun la bicicletă…

Pizda mă-sii. Ştiu înjurături mai tari… Să-mi usuc chiloţii pe crucea mă-tii. O naţie de frustraţi sexual. Reclamele de retarzi. Pe U aceeaşi melodie. De ieri, de miercuri, de dimineaţa până seara. Aţi observat? Piramidonul nu se mai găseşte de câţiva ani buni. Procurorul Iacob ar căuta mai bine să vadă ce şi cum… În prima zi de şcoală mi-am uitat şapca în bancă. N-am mai avut niciodată şapcă. Nici nu-mi plac.

Ca să staţi liniştiţi, pălăriile de la nea Costică mă interesau doar pentru ambalaj. Făceam din capac nişte farfurii zburătoare excelente. Dă-le dracu’. Aş vrea să mai văd încă o dată soarele, roşu, cum se ascunde după sacii de azotat.

La noapte, tata se duce să fure grâu.

Motanes a mâncat fasole

 

Da, recunosc. Astăzi am fost în comuna Modelu (super-primar Gheorghe Dobre, cel din foto cu cai), judeţul Călăraşi, unde am ascultat cu păcătoasă nerăbdare slujba de sfinţire a apelor. Aşteptam, de fapt, să mă înfrupt din fasolea cu costiţă şi cârnaţi. Ceea ce am şi săvârşit. De două ori. Spre veşnica laudă şi binecuvântare a gazdelor care m-au întrebat: “Nu mai serviţi o porţie?” Mi-a fost milă de truda lor să refuz. Ar fi fost un semn de trufaşă nesimţire să ignor truda femeilor ce au stat în ger, lângă pirostrii ca să să-mi desfete mie, într-un fericit final, papilele gustative.

Mărturisesc că am şi o apăsare de conştiinţă şi sufletul mi-e plin de o amară neîmplinire: nu am reuşit să-mi ung traheea cu niscai ţuică fiartă care mirosea mai frumos ca păcatul. M-am uitat la ţuică, m-am uitat la permisul de conducere şi fără nici o tragere de inimă am zis: “Îmi bag picioarele, mă îmbăt acasă!”