Pechetta e liberă!

 

“mă scuzaţi… dar mă retrag!
am zis că aşa e frumos, să salut la plecare! e mult de scris, există chiar un nătărău care mă supără zilnic, mi-am neglijat prietenii, n-am mai avut timp de film, de teatru, de dragoste, de cine romantice… aşa că - am decis (într-o seară de joi) să mă retrag! cuminte…”

Aşa scria pechetta, pe 8 februarie. Am simţit că va urma asta. M-a liniştit şi mi-a spus că n-am înţeles eu  bine. Cică era vorba doar de concediul ei la Roma.S-a întors de la Roma, ne-a arătat o poză de la fontana di trevi ca să ne liniştească pe toţi că s-a întors. Apoi, astăzi, şi-a şters blogul. I-a dat delete.

Acum, pechetta e liberă. Are timp mai mult pentru citit, pentru teatru, iubit, făcut sarmale sau pârjoale…nu ştiu. Probabil că se simte liberă. Nu se mai simte obligată de atenţia pe care trebuia s-o acorde deja sutelor de prieteni virtuali.

Dă-l dracu’, e doar un blog. Nici al meu nu are mai mult de câteva luni. Cum ne-am obişnuit să nu putem trăi fără telefon mobil, aşa şi viaţa unora dintre noi fuge de sigurătate, caută plăcute însoţiri într-o altă lume. Virtuală. Virtuală dar nu mai puţin lipsită de emoţii cum m-aş fi aşteptat până acum ceva vreme.

Nu vreau să devin patetic şi să spun că sunt un pic trist. Nu e chiar o ocazie. Este doar un moment în care mă gândesc cât de mult s-a schimbat viaţa noastră în ultimul timp. Şi mai mă gâdesc la cât de greu e să menţinem un echilibru. Cine suntem noi?  Şi de fapt cât de mult suntem ceea ce văd alţii din noi?