Later edit: Întru disperarea Innuendei, care nu crede în kestii motivaţionale
Ştiţi programul acela care se derulează de câteva luni, ceva de genul “Nu da şi nu lua şpagă!”
Foarte frumos şi onorabil mesaj. Însă, direct în problemă, cineva drag vouă este grav bolnav. Aveţi chef de implementat adevărate democraţii şi stârpit corupţia, ori vă duceţi la medic şi daţi cât cere?!
Acum câţiva ani, o poveste adevărată într-un mare spital bucureştean. O femeie a ajuns cu copilul la un doctor, pt. o operaţie delicată, pe care nu o realiza nimeni altcineva. Doctorul i-a cerut, de la obraz, o sumă de bani. Femeia l-a denunţat Read the rest of this entry »
Am văzut topul milionarilor din ziare, cu toţii. Câţi dintre noi nu i-am invidiat? … Pe câţi dintre noi nu ne-a cuprins disperarea că nu vom fi niciodată ca ei?!
Mi-a fost dat să văd că vine o vreme în viaţa omului când vulnerabilitatea în faţa morţii este aceeaşi, şi pentru miliardari şi pentru amărâţii de rând. Read the rest of this entry »
„Mai bine 10 ani vultur decât 300 de ani cioară” - sună o vorbă arătând asupra efemerităţii vieţii. N-am să contrazic acum această vorbă, devenită slogan al propriei vieţi pentru unii.
Alţii o combat după propriile puteri, arătând că doar oamenii superficiali îşi pot alege un asemenea motto în viaţă.
Să ne oprim o secundă şi să privim în jur. Read the rest of this entry »
Sunt multe momente în care adevărul se dovedeşte mai lipsit de valoare în faţa minciunii. Adevărul nu este prea iubit pentru că ne arată aşa cum suntem… Adevărul te obligă. Dacă te descoperi în greşeală, şi recunoşti acest lucru, se aşteaptă de la tine, în continuare, să îndrepţi ce este strâmb. Adevărul te pune la treabă…
Minciuna te face să te simţi bine…te face fericit. Read the rest of this entry »
„Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.”- ar fi spus Creatorul, conform Genezei. „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup.”- a hotărât Dumnezeu.
Într-o piramidă a suferinţelor sufleteşti, atunci când îţi moare partenerul de viaţă ai parte de cea mai mare durere, după situaţia în care părintele se vede nevoit să-şi ducă la groapă copilul… Partenerul de viaţă devine viaţa însăşi. Am citit despre doi bătrâni care s-au sinucis, împreună, pentru că el era bolnav de cancer. Ea n-a vrut să rămână fără el… Ce frumos! Şi ce tragic! … Read the rest of this entry »
Hi5-ul a devenit raiul racolării de prostituate şi vadul cel mai bun pentru onaniştii pedofili. Dacă vă luaţi câteva minute să răsfoiţi conturile de pe Hi5 şi priviţi pozele postate… Ce să mai… Cei care nu au copii se fericesc că au scăpat iar cei care au copii înebunesc de griji. Uitaţi-vă cine o să-mi plătească mie pensia!
Mă gândeam şi eu citind comentariul unei doamne onorabile … cum or face sex directorii de la multinaţionale?! Aseptic, preocupaţi să atingă targetul, să nu depăşească deadline-ul… draq ştie.
Cum e sexul pentru oamenii serioşi, cum se simte excitată o doamnă onorabilă, cum e să ai o erecţie decentă?!
În ceea ce mă priveşte rămând la stadiul de animal. Îmi place aşa cum le place tuturor. Aşa cum vrem să fie dar nu se cade să vorbim. Nu putem să fim serioşi, respectabili şi decenţi şi să vorbim despre cât de plăcut e să mai simţi încă gustul partenerei în drum spre serviciu. Nu poţi recunoaşte că, în trafic, conduci maşina cu o singură mână pentru că nu vrei să striveşti amintirea sânului ei din palma ta stângă.
Prejudecăţile unei societăţi ipocrite mă fac să închei aici, fără să pot recunoaşte cât de mult îmi place să primesc dar cât de mult îmi place să şi ofer… Aloooo, eu sunt un om serios, terminaţi cu porcăriile!
Aloleeeeeeeooooooo. Înebunesc de draci. De ce, bă, trebuie să dau eu din banii mei, pe care statul mi-i ia sub formă de infinite taxe, pentru toţi trântorii mistici din România. Frate, eşti baptist, eşti ortodox, catolic sau adventist, du-te bă nenorocitule şi dă bani să-ţi susţii biserica.
De ce trebuie să se ducă bani de la buget pe feluritele culte religioase din România (inclusiv sau mai ales ortodox). Mai terminaţi, bă, cu biserici construite din banii de la buget, cu personalul clerical şi neclerical plătit din bani publici.
Bă, preoţimea burtoasă/bărboasă, pastori cu voce prefăcută… ieşiţi bă la cerşit, apucaţi-vă de muncă, nu mai băgaţi mâna în buzunarul meu, că nu sunt eu obligat să vă duc în cârcă.
Dacă eu vreau să dau banii (în ce ordine vreau eu) pe bere, nevastă, telefoane, curve, benzina Efix, internet, vibrator cu dublă penetrare + cap pt. stimularea clitorisului, cămăşi cadrilate sau dungate… poate chiar pt. construcţia unei biserici, atunci îi dau, băăă. Dar să nu mă oblige nimeni că înebunesc… ra-ţi ai dracu’ de trântori mistici.
“Poliţistul Cristian Cioacă a fost arestat, joi, la ora 17.20, fiind ridicat din biroul său şi dus în arestul IPJ Braşov, după ce dispoziţia oficială privind arestarea sa preventivă pentru 29 de zile a ajuns la sediul Poliţiei braşovene. [...] Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, joi, arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Cristian Cioacă în dosarul în care este acuzat de accesarea fără drept a adresei de e-mail soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.” - MEDIAFAX 
Suntem o ţară de oameni razna. Pentru că nu au reuşti să-i dovedească vinovăţia în cazul dispariţiei soţiei sale, Elodia, poliţistul Cioacă este pus sub acuzare pentru o tâmpenie. Zic magistraţii că prin spargerea e-mailului Elodiei acesta ar fi avut posibilitatea să inventeze e-mailuri care să-i pună pe oamenii legii pe piste greşite. Păi, alooooo, înseamnă că voi îl consideraţi prezumtiv VINOVAT. Şi Constituţia?!!!! Ce facem cu ea?! O punem sub fundul unor procurori incapabili… Hai, că ne facem de rahat.Ce se va întâmpla, dacă se va dovedi că poliţistul este nevinovat?! Statul român va fi dat în judecată şi-i va plăti o căruţă de bani lui Cioacă. Aşa se face că poliţistul Cristian Cioacă poate considera că a câştigat la Loto. Nici nu are motive să nu apară, mereu, foarte zâmbitor. N-aţi văzut?!
Doamnelor, domnişoarelor şi domnlior vă vorbeşte motanes. Stimat auditoriu, dragi oaspeţi, scumpi prieteni… bine aţi venit la înmomântarea mea. (Doamne fereşte!) Mai bine zis, haideţi să facem o repetiţie generală. Ca să ştim fiecare ce avem de făcut. Să nu cumva să avem vorbe, aleg eu muzica.Muzica mea de mers pe ultimul drum Click aici
Gata, ne-am distrat destul am şi o piesă de tăiat venele. Dar care, culmea îmi place. Uhaaa. Aveţi grijă! Una din 6 persoane care se gândesc la sinucidere sfârşesc prin a o face. Deci…
Muzica mea de tăiat venele. Venele mele. Click aici.
Despre cei care-şi măsoară bine fiecare vorbă, care-şi calculează fiecare faptă şi gândesc îndelung la ce pas să facă se cheamă că sunt raţionali.
Aceia pentru care viaţa e ceea ce simt ei, sensibili la ce văd şi aud, pentru a amplifica în inima lor înzecit, se numesc a fi sentimentali.
Din fericire, sau din păcate, nu cred să fie oameni, care să aibă doar una dintre cele două trăsături de caracter.
Pentru majoritatea dintre noi, viaţa este o luptă între ceea ce gândim şi ceea ce simţim. Pentru aceia dintre noi, fericirea este compromisul perfect între cele două.
La un moment dat al vieţii noastre, obosiţi de căutarea jumătăţii, ne oprim să ne tragem sufletul lângă un necunoscut. Şi când ridicăm privirea din pământ ne vedem sufletul oglindit în inima celui de lângă noi. Sufletul ni se încălzeşte, pasiunea intră în inima noastră odată cu oxigenul din sânge. Nici nu prindem de veste atunci când se instalează depen-denţa. Nu mai suntem nimic fără celălalt, nu vedem altceva, nu vrem nimic altceva, nu ştim altfel. E o etapă…
Omul se naşte cu o scânteie de nemurire în el. De aceea, câtă vreme suntem tineri, avem impresia că lumea noastră este veşnică, poate că şi de aici arta de a trăi atât de mult pentru celălalt este atât de desăvârşită în acea perioadă.
Înaintăm în vârstă şi înţelegem. Ce ne-a fost dat se termină. Şi atunci sufletul nostru se înfioară. Pe neaşteptate în inima noastră se instaurează o revoltă nespusă.
Din acel moment, nimic nu mai este ca înainte. Îţi dai seama cât timp ţi-a mai rămas şi vrei să trăieşti.
Realizezi, poate, că preţul pentru care ţi-ai amanetat inima nu mai este cel corect. Iar sângele nu mai poartă în el decât oxigen. Pasiunea nu ne mai răvăşeşte sufletul, iar inima ne tresaltă doar la amintiri.
Este momentul de cumpănă al bătăliei între raţiune şi sentimente. Intuim că dincolo de rezultatul războiului între minte şi inimă se ascunde fericirea. Şi o vrem.
Trăim deja vremea în care pricepem ce sunt urmele de pe trupul supravieţuitorilor. O cicatrice înseamnă amintirea unei răni vindecate. Poţi vedea fericirea într-o rană deschisă. Acum înţelegem câtă durere se află în spatele fiecărei bucurii.
A venit momentul hotărâtor. Tu eşti medicul, iar în mâna tremurândă ţii bisturiul. Pe masa de operaţie ai cel mai important pacient din viaţa ta. Gândurile îţi sunt învălmăşite, nimeni nu-ţi şterge sudoarea de pe frunte. E momentul în care inima a încetat să bată… O priveşti, strângi bisturiul în mână şi gândeşti: „Am curaj?”
Miercuri, am intrat într-un mare anticariat din Bucureşti. Aici poţi să cumperi şi să vinzi orice carte. Aproape orice carte. În afară de studenţii care căutau cărţi de medicină şi arhitectură, coada era mai mare la raionul unde puteai vinde cărţi. Aici am văzut mulţi bătrâni. Unul dintre ei a scos dintr-o pungă o carte atent învelită în hârtie de împachetat. Anticarul a răsfoit-o, s-a uitat la ea şi l-a întrebat pe bătrân: “Cât cereţi pe ea?” Se vedea că bătrânul nu mai vânduse cărţi până atunci.
Probabil că nevoia îl împinsese de data aceasta… Şi cu voce timidă, cel trecut prin viaţă răspunse: „ Eu am dat pe ea 45.000 de lei. Acum s-au scumpit… şi nici nu se mai găseşte cartea asta, în plus…” Anticarul, un tânăr, îl întrerupse nerăbdător: „Nu ne interesează!” Palid, cu sudoare apărută pe frunte de nu ştiu unde, bătrânul privea lung a nepricepere: „Adică nu e bună?!” Un alt anticar şi el tânăr, care tria cărţile, arătă mai multă amabilitate faţă de bătrân: „Vă dăm 5.000 de lei pe ea!”
Bătrânul îşi întinse tremurând mâinile către carte s-o ia de la anticar. Avea mâini subţiri şi fine, de intelectual căruia vârsta şi nevoile îi mai furaseră din demnitatea de odinioară. Dar tot îi mai rămase ceva… „Nu mulţumesc, nu o vând…mă scuzaţi!” Şi se topi de lână tejghea. Abia când ieşi din anticariat, bătrânul intelectual îşi împachetă din nou, cu grijă să nu îndoaie vreun colţ la copertă, cartea despre care i se spusese că valorează cât un ziar pestriţ colorat.
Probabil că în acea zi bătrânul a ajuns mai devreme acasă.
Cred că nici n-a mai mâncat… S-a dus repede şi s-a aşezat la biroul care-l ţinuse treaz multe nopţi. A despachetat cartea. Parcă mâinile îi tremurau mai tare. A început să recitească, cu aceeaşi poftă ca atunci când şi-a plimbat privirea pe literele neîncepute. Pe vremea când cartea valora 45.000 de lei. Respira mai greu ca atunci. A deschis fereastra să intre aer. Ce mult îl obosea acum lectura, ca niciodată. Î se uscă gâtul. A lăsat lână micul tablou cu soţia sa. Îl pusese acolo în urmă cu doi ani, după ce cancerul nu a mai lăsat-o să se întoarcă acasă, într-o zi de septembrie, când aerul miroase a struguri copţi.
Se răzgândi, nu îi mai era sete…Ce obosit se simţea… Se întinse pe pat. Şi o linişte îl cuprinse dintr-o dată, deşi simţea că o gheară îi scurma în piept. „ Dacă sunt aşa ieftine cărţile, mâine mă duc să-mi cumpăr câteva…” Nu îşi dădea seama dacă era vis sau aievea… Se plimbau prin porumb…Frunzele îi zgâriau pielea. Dar îi plăcea…era numai el şi soţia lui. Râdeau…Era cald. Rândunelele zburau la firul ierbii. O să plouă…Acum parcă erau la munte. Se simţea bine mai aproape de cer…Norii erau pufoşi. Oftă. Închise ochii…
Probabil că nu suntem făcuţi să ştim ce este fericirea. Când zicem că am prins-o, după ce am deschis pumnii nu vedem decât urme palide, ca acelea pe care le lasă aripile fluturilor. Au fost filozofi care au căutat fericirea. N-au aflat-o. Cei mai norocoşi au lăsat opere … pentru viitor.
Cu cât cauţi fericirea mai mult cu atât te îndepărtezi de ea. Cercetătorii specialişti în anatomia reproducerii, spun că peste 60 dintre femei nu se pot bucura de orgasm. Ei au ajuns la concluzia că 85% dintre ele nu au avut orgasm pentru că nu ştiu ce este acela. Prejudecăţile lor le-au ţinut departe de ceea ce este cu adevărat un orgasm, spun medicii specialişti. De cele mai multe ori femeile în cauză aveau o idee greşită despre orgasm …
Oare, în cazul fericirii oamenilor prejudecăţile, falsele păreri, logica lui “eu ştiu sigur că …”, ignoranţa, să ne ţină departe de fericire?!
Dacă suntem fericiţi şi nu ştim?! Dacă ne omorâm satisfacţia vieţii lăsându-ne să obosim în urma la atâta alergat după cai înaripaţi? Dar ştim ce este supărarea? Ohoo, sigur că da. Suntem supăraţi atunci când lucrurile nu ne ies aşa cum am dori. Suntem necăjiţi dacă plouă, suntem îngrijoraţi dacă e secetă, ne supărăm că prietenii au ieşit fără noi la o bere, ne mâhnim că am pierdut 50000, ne enervează că a trebuit să stăm la coadă la poştă, ne supărăm că am fost bârfiţi, ne deranjează dacă n-am fost apreciaţi la valoarea pe care credem că o avem … De fapt, o serie de nimicuri apar în fiecare zi să ne amărască viaţa.
Dar ştim ce este fericirea. Păi … nu ştim. Dar noi ştim că sunt şi lucruri care ne fac să ne simţim bine: ne-a bucurat prima bicicletă pe care am primit-o de la părinţi, mâncam cu gura plină plăcinta de dovleac pe care o făcea bunica, am ameţit de plăcere la primul sărut, am tresărit la atingerea unui sân, am plâns de bucurie când ni s-a născut primul copil, concediul în care am adunat melci şi am alergat dimineaţa pe plajă ni-l aducem aminte cu infinită plăcere - simţi în nări briza mării, o baie caldă după o zi grea sau un duş rece după canicula verii în care ai cules muşeţel, ciorba aceea minunată pe care ai găsit-o într-o miercuri pe masă, vinul pe care l-ai băut în parc, adu-ţi aminte cum te-ai simţit când ai urcat la crucea de pe Caraiman. Ei bine, asta e fericirea.
Dreptul la opinie