Despre cei care-şi măsoară bine fiecare vorbă, care-şi calculează fiecare faptă şi gândesc îndelung la ce pas să facă se cheamă că sunt raţionali.
Aceia pentru care viaţa e ceea ce simt ei, sensibili la ce văd şi aud, pentru a amplifica în inima lor înzecit, se numesc a fi sentimentali.
Din fericire, sau din păcate, nu cred să fie oameni, care să aibă doar una dintre cele două trăsături de caracter.
Pentru majoritatea dintre noi, viaţa este o luptă între ceea ce gândim şi ceea ce simţim. Pentru aceia dintre noi, fericirea este compromisul perfect între cele două.
La un moment dat al vieţii noastre, obosiţi de căutarea jumătăţii, ne oprim să ne tragem sufletul lângă un necunoscut. Şi când ridicăm privirea din pământ ne vedem sufletul oglindit în inima celui de lângă noi. Sufletul ni se încălzeşte, pasiunea intră în inima noastră odată cu oxigenul din sânge. Nici nu prindem de veste atunci când se instalează depen-denţa. Nu mai suntem nimic fără celălalt, nu vedem altceva, nu vrem nimic altceva, nu ştim altfel. E o etapă…
Omul se naşte cu o scânteie de nemurire în el. De aceea, câtă vreme suntem tineri, avem impresia că lumea noastră este veşnică, poate că şi de aici arta de a trăi atât de mult pentru celălalt este atât de desăvârşită în acea perioadă.
Înaintăm în vârstă şi înţelegem. Ce ne-a fost dat se termină. Şi atunci sufletul nostru se înfioară. Pe neaşteptate în inima noastră se instaurează o revoltă nespusă.
Din acel moment, nimic nu mai este ca înainte. Îţi dai seama cât timp ţi-a mai rămas şi vrei să trăieşti.
Realizezi, poate, că preţul pentru care ţi-ai amanetat inima nu mai este cel corect. Iar sângele nu mai poartă în el decât oxigen. Pasiunea nu ne mai răvăşeşte sufletul, iar inima ne tresaltă doar la amintiri.
Este momentul de cumpănă al bătăliei între raţiune şi sentimente. Intuim că dincolo de rezultatul războiului între minte şi inimă se ascunde fericirea. Şi o vrem.
Trăim deja vremea în care pricepem ce sunt urmele de pe trupul supravieţuitorilor. O cicatrice înseamnă amintirea unei răni vindecate. Poţi vedea fericirea într-o rană deschisă. Acum înţelegem câtă durere se află în spatele fiecărei bucurii.
A venit momentul hotărâtor. Tu eşti medicul, iar în mâna tremurândă ţii bisturiul. Pe masa de operaţie ai cel mai important pacient din viaţa ta. Gândurile îţi sunt învălmăşite, nimeni nu-ţi şterge sudoarea de pe frunte. E momentul în care inima a încetat să bată… O priveşti, strângi bisturiul în mână şi gândeşti: „Am curaj?”
Dreptul la opinie