Speranţa…

Speranţa moare ultima, dar odată cu vârsta realizezi că nu e chiar aşa…

Un week-end însorit!

Înainte de a porni la drum…

L-am văzut  mai demult filmuleţul. Dar azi l-am revăzut la http://www.enervant.ro/

Ce gust are fericirea?

Dacă am ştii poate că i-am ieşi în cale să o aşteptăm. Dar poate că suntem prea prinşi în goana după ceea ce credem că ne aduce bucuria.

Un cunoscut s-a zbătut să pună pe picioare  o afacere, s-a chinuit, a muncit, a jertfit nopţi, a pierdut din timpul petrecut cu familia şi a reuşit. S-a gândit, probabil, că asta înseamnă fericirea. Soarta, însă, i-a pregătit o lecţie dură. Cei doi copii ai săi au căzut victime ale unui accident de autoturism. A început o altfel de goană. Pentru viaţa copiilor lui. Nimic nu a mai contat. Nu l-a oprit nimic. Nici nemernicia unor medici din Bucureşti care i-au cerut mii de euro, de la obraz, nici mirosul morţii care plutea în aer.

După aproape un an de luptă cei doi copii sunt aproape refăcuţi. Unul dintre ei se află încă în proces de recuperare. Cu afacerea distrusă, cu datorii, tatăl celor doi copii a gustat fericirea. Nu mai are afacerea pentru care a luptat atât, s-a angajat într-un post de funcţionar… dar acasă îl aşteaptă o familie. Cum ar fi fost ca anul trecut să-i îngroape cei doi copii?!
Poate că afacerea i-ar fi mers mai departe dar n-ar fi simţit niciodată gustul adevăratei fericiri. Să nu vă lăsaţi înşelaţi şi să credeţi că fericirea este mereu dulce. De multe ori este amară, câteodată doare, dar e mai de preţ decât o mie de plăceri frumos mirositoare.

Bogaţi fără să ne dăm seama

Am văzut topul milionarilor din ziare, cu toţii. Câţi dintre noi nu i-am invidiat? … Pe câţi dintre noi nu ne-a cuprins disperarea că nu vom fi niciodată ca ei?!

Mi-a fost dat să văd că vine o vreme în viaţa omului când vulnerabilitatea în faţa morţii este aceeaşi, şi pentru miliardari şi pentru amărâţii de rând.

Şi ciorile mor

„Mai bine 10 ani vultur decât 300 de ani cioară” - sună o vorbă arătând asupra efemerităţii vieţii. N-am să contrazic acum această vorbă, devenită slogan al propriei vieţi pentru unii.
Alţii o combat după propriile puteri, arătând că doar oamenii superficiali îşi pot alege un asemenea motto în viaţă.
Să ne oprim o secundă şi să privim în jur.

Portocale cu piper

Dă drumul la muzică şi citeşte. Aşa… 

Uite aşa. Că vreu şi că nu pot. Să-mi scot glontele din picior cu cuţitul cu care am curăţat mere pentru bunica. Apoi să alerg până la cel mai mare magazin din oraşul fără nume şi să-mi cumpăr cravată.

Mă duc apoi la băcănie să-mi las rând. Încă n-au adus pisicuţe mici sărate. Ştiţi de care. Din acelea mici, cu blăniţă portocalie (mă rog… blond-roşcate), tărcate.  Ultima dată se dădeau la şir, ca peştele uscat.

Apoi fac un duş fierbine, foarte bine…. Da. Şi pe post de gel de duş să folosesc şamponul Klorane - da mă, dăla fine, limp hair, ce dracu’.

Da, mamă, ştii că nu o să mori, dar când se va întâmpla o să-mi dai şi mie un semn de viaţă. Da băi… mecanic-şef, viaţă. Ce viaţă bă, că vorbeam de moarte… da uite aşa asuntem noi ai dracu’. Vă deranjez, doamnă? Şi pe mine mă împing din faţă. Să dea câte unul să ajungă la toată lumea.

Am visat că ştiu să mor. Ştiu pe dracu’. Am aflat doar cum e să stai întins, aproape de iarbă, să vezi marcajele de pe şosea de foarte aproape. Al dracu’ de aproape. Fiarele contorsionate (notaţi cuvinte băăăă!) stau în şanţ cu vopseaua sărită de pe ele, dar nu mă îngrijorez. Nu e vorba de Casco. De fapt nici nu ştiu dacă e maşina mea.  Simt gust de fier în gură. Mi se face… Nu ştiu…somn…mă fac mic…marcajele sunt linii albe, una, două, trei… pe timp de ceaţă se văd mai puţine.

Ghiozdanul e albastru, scufiţa roşie e galbenă, lupul nu apare în schemă. Ăla magazin, la nea’ Costică. Să mor eu, dacă aveam bani aş fi cumpărat toate plăriile din magazin. Lângă… e bufetul. Are Pepsi. Miroase mişto. Podeaua este din duşumea, Mitică o dă cu motorină… al dracu’ se ascunde, că eu nu l-am văzut niciodată.

La nea’ Costică are şi o bicicletă neagră sau roşie nu ştiu… are pedalele montate invers, cred că d’aia n-a reuşit să o vândă până acum. O chestie tâmpită ca şi cum ai mânca portocale cu piper… Avea şi orez. Zahăr, ulei, bombonae lipicioase, chestii d’alea care se pun la bicicletă…

Pizda mă-sii. Ştiu înjurături mai tari… Să-mi usuc chiloţii pe crucea mă-tii. O naţie de frustraţi sexual. Reclamele de retarzi. Pe U aceeaşi melodie. De ieri, de miercuri, de dimineaţa până seara. Aţi observat? Piramidonul nu se mai găseşte de câţiva ani buni. Procurorul Iacob ar căuta mai bine să vadă ce şi cum… În prima zi de şcoală mi-am uitat şapca în bancă. N-am mai avut niciodată şapcă. Nici nu-mi plac.

Ca să staţi liniştiţi, pălăriile de la nea Costică mă interesau doar pentru ambalaj. Făceam din capac nişte farfurii zburătoare excelente. Dă-le dracu’. Aş vrea să mai văd încă o dată soarele, roşu, cum se ascunde după sacii de azotat.

La noapte, tata se duce să fure grâu.